Începând de marți, 1 septembrie 2020, cinematografele şi teatrele se pot deschide, dar doar cu folosirea la jumătate a capacitîții maxime a acestora, conform declarațiilor făcute de ministrul de Interne, Marcel Vela, la finalul şedinţei de guvern de astăzi.
În ședința de Guvern de astăzi a fost adoptată hotărârea ce permite redeschiderea cinematografelor și a teatrelor în contextul stării de alertă de pe teritoriul României.
„Reluarea activităţilor cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi sau concerte, şcolilor populare de artă şi de meserii, organizarea şi desfăşurarea activităţii cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi sau concerte va fi permisă fără a depăşi 50 la sută din capacitatea maximă a spaţiului„, a afirmat Marcel Vela.
Aceeaşi hotărâre de Guvern prevede faptul că la evenimentele de tip drive-in, în maşină pot fi maxim trei persoane. De asemenea, creşte numărul admis al participanţilor la evenimente private, cursuri de instruire, workshopuri pentru adulţi, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene – de la 20 la maxim 50 în interior şi de la 50 la maxim 100 în exterior.
Marcel Vela a amintit că tot din data de 1 septembrie vor fi deschise şi cafenelele şi restaurantele în interior.
Această reluare a activităţilor în domeniul cultural, în cafenele şi restaurante, dar şi în domeniul jocurilor de noroc este permisă „în toate judeţele unde incidenţa cumulată în 14 zile este 1,5 cazuri confirmate cu infecţia cu SARS-CoV-2 la 1.000 de locuitori„, a arătat ministrul.
În funcţie de acest prag, Comitetele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă pot decide restricţionarea, închiderea sau reluarea activităţilor. Potrivit hotărârii de guvern, „rata de incidenţă a cazurilor aferente măsurilor prevăzute se analizează săptămânal şi se raportează la Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă de către Institutul Naţional de Sănătate Publică”.
Brăila se află în ultimele 14 zile cu puțin sub acest prag de 1,5 cazuri la mia de locuitori. La Brăila, acest prag înseamnă 510 infectări în ultimele 14 zile. În ultimele două săptămâni la Brăila au fost înregistrate 430 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.
În cursul zilei de astăzi vor fi elaborate ordine comune ale Ministerului Sănătăţii cu Ministerul Economiei, respectiv, Culturii privind măsurile ce vor fi luate la reluarea activităţilor operatorilor din domeniul HoReCa şi din artele spectacolului şi cinematografie.