
Poliţiştii brăileni împreună cu jandarmi, polițiști locali și polițiști de frontieră desfășoară permnent acțiuni de verificare, pe raza județului Brăila, privind modul de respectare a măsurii izolării sau carantinării la domiciliu, de către cetățeni.
Astfel, polițiștii brăileni i-au depistat pe raza municipiului, pe doi brăileni față de care a fost dispusă măsura carantinării la domiciliu.
Aceștia au fost sancționați contravențional cu amendă, în valoare totală de 6.000 de lei, fiind luată și măsura reintroducerii lor în carantină instituționalizată într-un spațiu special desemnat.