Deputatul Alexandru Popa a descoperit interesul președintelui CJ Brăila pentru jocurile de noroc

Într-o conferință de presă susținută vineri după amiază la sediul PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa a adus în atenția opiniei publice o realitate din declarația de avere a președintelui CJ Brăila Iulian Chiriac. Președintele PNL Brăila a spus că, după ce cei de la PSD l-au verificat peste tot și mai au să-i verifice și vecinii, s-a uitat pe declarațiile de avere ale președintelui CJ Brăila, Iulian Chiriac, unde a constatat că acesta a devenit investitor în “hârtii de valoare” la o casă de pariuri din România.

”Se pare că la îndemnul meu de când am intrat în politică a hotărât să intre și el în afaceri. Am verificat și am descoperit cu stupoare că domnul președinte al președinților are acțiuni la o casă de pariuri. Dacă am ajuns ca președintele Consiliului Județean să fie unul care mâine poimâine joacă la jocuri de noroc, să-mi fie cu iertare, eu nu mă regăsesc în acest președinte. Noi ne luptăm cu dependența de jocuri noroc, sunt multe familii s-au distrus, mulți copii care merg până la 18 ani și joacă la jocuri noroc, Chiar dacă nimeni nu semnalează treaba asta este o problemă foarte gravă, în județul Brăila cât și în toată România. Mulți oameni și-au distrus viața de la aceste jocuri de noroc. Vine acest președinte, domnul Chiriac, și ne spune nouă cât de bine gândește el și cum vede el dezvoltarea. Păi cum domnule președinte, în momentul în care tu nenorocești familii, nenorocești copiii, câștigând bani din slăbiciunea altora. Dacă dumneavoastră vedeți dezvoltarea județului în acest fel, să-mi fie cu iertare că v-am a făcut ”piccolo”, dar îmi cer iertare, sunteți doar un ”majordom”. Cred că ați auzit pe la un colț de stradă auzit până la un post de stradă că se fac bani la jocuri noroc. Cu toții știm. Și mie mi-ar fi mai ușor ca în loc să semăn porumb și grâu să fac și eu două săli de jocuri de noroc, dar m-am gândit că nu a-și vrea ca să ajungă copiii mei să fie exploatați de un om ca domnul Francisk Chiriac. Și eu am copii și mă gândesc că acest fenomen ne poate afecta pe toți la un moment dat. Pe mine nu mai mă afectează că am 32 de ani. Dacă dumneavoastră, atât presa cât și brăilenii, vedeți în acest om un om care poate dezvolta județul Brăila înseamnă că e cea mai mare pedeapsă a județului de la Revoluție până acum,” a spus președintele PNL Brăila, Alexandru Popa.

Faptul că președintele CJ Brăila a cumpărat titluri de valoare la o casă de pariuri nu pare a fi la prima vedere o acțiune ilegală, ci una imorală. Intrând în profunzime constatăm că lucrurile nu sunt chiar atât de clare din punct de vedere legal, în ceea ce privește declarația de avere a președintelui CJ, unde nu apare în 2023 dividendele încasate din cele 505 titluri de valoare pe care le avea trecute în declarația de avere de anul trecut, dar nu apare în niciuna din aceste declarații de avere alocația copilului. În schimb și-a dublat numărul titlurilor de valoare de la casa de pariuri.

Exit mobile version