Declarații Soubak și Șerban la finalul meciului cu CSM Slatina

Dunărea Brăila a reușit sâmbătă după amiază să câștige meciul de pe teren propriu cu CSM Slatina și se menține pe locul 5, cu 22 de puncte, după 11 meciuri jucate. La finalul meciului, Morten Soubak și Elena Șerban au făcut declarații.

Antrenorul principal Morten Soubak nu s-a declarat foarte mulțumit de jocul elevelor sale, acuzând faptul că au fost multe faulturi și eliminări de două minute. De asemenea s-a arătat îngrijorat și de accidentarea Mariei Kanaval.

”Meciul a fost dificil și de altfel ne așteptam la asta. Însă lupta generală atât în defensivă cât și în atac, a făcut diferența. Am luptat tot meciul, a fost scor strâns, dar în ultimele 10 minute am reușit să ne ducem la 2 goluri diferență prin două parade ale portarului și am câștigat cele 3 puncte” a declarat antrenorul HC Dunărea Brăila, Morten Soubak.

La rândul său, Elena Șerban, care a făcut un meci bun, cu 9 intervenții reușite, dintre care două aruncări de la 7 metri parate, a spus că și de această dată au fost multe greșeli atât în atac, cât și în apărare, ar este bucuroasă că echipa a reușit să obțină victoria în fața celor de la Slatina. Șerban a spus că jucătoarele trebuie să muncească mai mult la antrenamente pentru a nu mai avea sincope în celelalte meciuri.

”A fost un meci foarte greu, iar am avut lacune în apărare și în atac dar mă bucur că am câștigat. Sper să ne revenim de cum încolo să facem meciuri și mai bune decât cel de astăzi. Următorul meci va fi foarte greu, în deplasare la Mioveni, însă sunt convinsă că vom veni acasă cu cele trei puncte” a declarat portarul echipei HC Dunărea Brăila, Elena Șerban.

În etapa a XIII-a HC Dunărea va juca în deplasare, în data de 29 ianuarie 2022, împotriva echipei CS Dacia Mioveni 2012. Cu acest meci se va încheia turul competiției. Prima etapă a returului este programată pe data de 5 februarie 2022, când Brăila va juca la Zălau, urmând ca echipa brăileană să revină în Sala Polivalentă pe data de 10 februarie 2022, atunci când va întâlni CS Minaur Baia Mare.  

”Mulțumim galeriei și suporterilor care ne-au fost alături la această partidă și îi îndemnăm să ofere în continuare sprijin echipei. Hai, Brăila!” a transmis președintele HC Dunărea Brăila, Adrian Manole.

Exit mobile version