Actualitate

De la un conflict în trafic s-a ales cu dosar penal și amendă

De la un conflict în trafic s-a ales cu dosar penal și amendă

Marți după amiază, la ora 15:45, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila au fost sesizaţi de către un şofer, în vârstă de 52 de ani, din Brăila, cu privire la faptul că se află într-un conflict verbal cu un alt participant la trafic, pe Aleea Ştiinţei din cartierul Viziru I al municipiului Brăila.

Poliţiştii au procedat la perierea zonei, iar pe Aleea Culturii au depistat autoturismul ce ar fi fost condus de persoana bănuită că i-ar fi adresat injurii apelantului şi l-ar fi ameninţat. În imediata apropiere a fost identificat și șoferul acestuia, un bărbat, în vârstă de 30 de ani, din Brăila.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că șoferul bănuit de comiterea faptei nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

De asemenea, acesta a refuzat testarea cu aparatul etilotest şi recoltarea unor probe biologice de sânge.

În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice şi ameninţare.

De asemenea, bărbatul a fost și sancționat contravențional cu amendă, în valoare de 1500 de lei, conform Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •