De 1 decembrie, polițiștii brăileni au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 6 permise de conducere și 2 certificate de înmatriculare

Vineri, 1 decembrie a.c., în cadrul acțiunii BLOCADA, desfășurată în sistem integrat, polițiștii și jandarmii brăileni au desfășurat 16 acțiuni pentru prevenirea și descurajarea faptelor comise cu violență, a situațiilor de risc și pentru combaterea consumului de droguri. Acțiunile desfășurate au fost menite să identifice și să abordeze în mod eficient orice potențială amenințare pentru siguranța societății, intervenindu-se la 29 de evenimente, 25 dintre acestea fiind sesizate prin apel SNUAU 112.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 79 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 38.000 de lei, iar ca măsură complementară aceștia au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 6 permise de conducere și 2 certificate de înmatriculare.

Astfel, de la primele ore ale dimineții, în intervalul orar 06:30-08:30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier și Biroului Ordine Publică au desfășurat o acțiune de tip, pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, prevenirea factorilor antisociale și depistarea celor care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive. În acest context, au fost legitimate 69 de persoane și controlate 59 vehicule, fiind testați cu aparatul etilotest șoferii.

Ca măsură complementară, polițiștii au reținut un certificat de înmatriculare și au aplicat sancțiuni contravenționale pentru cei care au ales să nu respecte legislația.

Exit mobile version