Coroniţa premianţilor din sacul lui Moş Crăciun

Miercuri, 21.12.2022, la sediul Partidului Naţional Liberal Filiala Brăila, a avut loc o acţiune umanitară sub denumirea „Coroniţa premianţilor din sacul lui Moş Crăciun”, acţiune ce a fost iniţiată de Organizaţia Municipală a Femeilor Liberale, condusă de Carmen Ion, preşedinta organizaţiei.

Acţiunea a avut drept scop acordarea de daruri şi ajutor financiar pentru 2 elevi  brăileni, Andreea Solomon, elevă la Liceul de Artă „Haricleea Darcle” şi Angelo Iacomi, elev al Colegiului Național „Gheorghe Munteanu Murgoci”.

Darurile au fost înmânate de deputatul Alexandru Popa, preşedintele Partidului Naţional Liberal – filiala Brăila, alături de ministru secretar de stat la Ministerul Anteprenoriatului şi Turismului, domnul Cătălin Canciu, preşedinte al Organizaţiei Municipale PNL Brăila, Cici Mihaela Bolovan. preşedinta Organizaţiei Judeţene a Femeilor Liberale, Alexandru Bucălău, secretarul Organizaţiei judeţene PNL Brăila şi Stefănuţ Radu, secretarul Organizaţiei Municipale PNL Brăila.

„Cu toţii ştim că aceste rezultate, ale olimpicilor brăileni sunt rodul  muncii în afara şcolii. De aceea considerăm că trebuie să susţinem cu tot ce ne stă în puteri şi excelenţă ” a declarat deputatul Alexandru Popa.

A fost o primă acţiune umanitară demarată de membrii Partidului Naţional Liberal filiala Brăila venită în sprijinul copiilor cu rezultate deosebite la concursurile naţionale.

„Am fost surprins de invitaţia primită la sediul Partidului Naţional Liberal filiala Brăila, nu ştiam ce implică. Mă bucur că cineva cu suflet şi iniţiativa se gândeşte şi la noi”, a spus Angelo Iacomi.

Exit mobile version