Consilierul liberal Dănuț Ionuț Lungu îi cere demisia primarului interimar Florentina Carșote (PSD). Aceasta spune că vrea să-și ducă mandatul la final

Dănuț Ionuț Lungu consilier orășenesc în Însurăței a cerut, printr-o scrisoare deschisă înregistrată la Primărie, și postată apoi pe rețelele de socializare, demisia viceprimarului cu atribuții de primar al orașului Însurăței, Florentina Carșote.

Medicul veterinar Dănuț Ionuț Lungu a fost ales consilier local la Însurăței la alegerile locale din 2020, când a candidat independent și a obținut 150 de voturi, înregistrând un procent de 6,67% din voturile valabil exprimate, iar în urmă cu două luni a renunțat la calitatea de independent și s-a înscris la PNL, acum fiind consilier în rândul liberalilor. Profesoara Florentina Carșote a fost aleasă consilier local pe listele PSD, iar în urma votului din CLO, unde PSD are 8 consilieri din 15, a fost aleasă viceprimar al orașului Însurăței. După ce fostul primar, Ionel Gheorghe, care a câștigat alegerile cu 51,44%, și-a pierdut funcția de primar pentru că după ce Agenția Naționale de Integritate a constatat că s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 iunie – 3 octombrie 2012, când a deținut simultan funcția de primar al orașului Însurăței, precum și calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Grupului Școlar Industrial Însurăței, Carșote a preluat prerogativele funcției de primar al orașului.

La un an de când Carșote a preluat atribuțiile de primar, consilierul PNL îi cere acesteia, ca în interesul orașului și al cetățenilor acestuia, să demisioneze cât mai curând din funcția de viceprimar, funcție care îi conferă prerogativele de primar în condițiile în care acestuia i-a încetat mandatul înainte de termen.

Liberalul vorbește în document despre un „haos administrativ” instaurat din momentul în care Carșote „a preluat în mod conjunctural atribuțiile de primar” și o acuză pe aceasta de „o crasă incompetență administrativă”.

Dănuț Ionuț Lungu enumeră în scriosarea deschisă motivele pentru care consideră că Florentina Carșote, ce ocupă interimar funcția de primar, ar trebui să-și dea demisia.

Lungu susține că viceprimarul orașului Însurăței ”a inițiat și agreat cheltuirea unor sume mari de bani din bugetul local pentru acțiuni/achiziții inutile, a căror oportunitate a ridicat multe semne de întrebare și că întregul oraș abundă de gunoaie și câini comunitari, imaginea generală fiind una dezolantă a nepăsării, neglijenței și indolenței administrative”. De asemenea, consilierul liberal susține că viceprimarul cu atribuții de primar a ”menținut și promovat în funcții angajații Primăriei după criterii numai de dvs știute”.

Liberalul o acuză pe Carșote că ”a dovedit aroganță în maniera de a conduce orașul, lipsă de transparență decizională și lipsa abilităților necesare unui dialog constructiv cu membrii Opoziției” și că a ”demonstrat lipsă de viziune în dezvoltarea orașului”.

Florentina Carșote spune că acțiunile lui Lungu nu sunt menite decât să o intimideze și încerce să o determine să renunțe la această funcție, o renunțare care ar crea un haos administrativ. Ea a declarat că își dorește să își ducă acest mandat la sfârșit, mai ales că șansele ca să fie organizate alegeri anticipate sunt nule.

”Vreau să mă ocup de treburile orașului până la încheierea mandatului, pentru că sunt multe proiecte în derulare, și nu demisionez doar că mi-o cere un consilier local. Eu nu sunt de acord cu evaluarea lui și ca atare nu o să-mi dau demisia” a declarat Florentina Carșote.

Exit mobile version