Comuna Surdila Găiseanca a fost inclusă pe lista localităților în care se vor realiza săli de sport cu finanțarea MDLPA

Comuna brăileană Surdila Găiseanca, condusă de primarul liberal Gabriel Drăguț, a fost inclusă pe lista localităților în care se vor realiza săli de sport cu finanțarea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții (CNI).

Printr-un Ordin al ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a fost completată lista obiectivelor de investiții care se realizează pe baza proiectului tip „Sală de sport cu tribună de 180 de locuri” din subprogramul „Săli de sport”, din cadrul Programului național de construcții de interes public sau social. La propunerea CNI, a fost completată lista amintită cu mai multe proiecte, printre care și „Sală de sport Surdila Găiseanca, județul Brăila”.

”Este o veste bună pentru comuna Surdila Găiseanca și pentru sportul brăilean, care are nevoie de toată susținerea pe care i-o putem acorda la nivel local și național, pentru obținerea de finanțări în vederea realizării unor săli de sport și chiar a unor baze sportive moderne în județul nostru.

Aceasta este a cincea sală de sport pentru care s-a obținut finanțare în ultima perioadă pentru comunele conduse de primari liberali.” a precizat deputatul Alexandru Popa, președintele PNL Brăila.

Exit mobile version