Cercetat sub control judiciar după ce a lovit un motociclu condus de un tânăr de 16 ani pe raza comunei Chiscani

Ca urmare a evenimentului din data de 20 mai a.c., când în jurul orei 01:00, pe raza localității Chiscani a avut loc un eveniment rutier, IPJ Brăila transmite că în urma evenimentului rutier produs pe raza localității Chiscani, bărbatul care conducea autoturismului implicat a fost reținut de polițiști, pentru ca mai apoi procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila să dispună cercetarea sa sub control judiciar pentru 60 de zile.

Reamintim că pe data de 20 mai 2024 un tânăr de 16 ani, din comuna Gropeni, în timp ce se deplasa cu un motociclu pe DJ 212, în localitatea Chiscani, ar fi fost lovit în partea din spate, de un autovehicul condus de un tânăr de 26 de ani, din sat Lanurile, comuna Viziru. În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a tânărului de 16 ani, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Bărbatul aflat la volan a fost depistat puțin mai târziu și a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat o valoare de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice. De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

La data de 23 mai a.c., bărbatul din localitatea Lanurile care conducea autoturismul a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

La data de 24 mai a.c., procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Exit mobile version