Ce spun primarul Brăilei și președintele CJ Brăila despre proiectul Primăriei Chiscani din Lacu Sărat

Președintele CJ Brăila, Iulian Chiriac și primarul municipiului, Marian Dragomir s-au declarat indignați de tăierea a unor ”stejari seculari” din stațiunea Lacu Sărat, pentru amenajarea unei zone de agrement  cu specific pescăresc, pe o finanțare europeană, proiect ce aparține Primăriei comunei Chiscani.

Primarul Marian Dragomir, care a fost destul de reținut în a arunca cu noroi în primarul Chiscaniului, a spus că zilele trecute a avut loc o întâlnire pe această temă, la care au participat primarului municipiului, Marian Dragomir, primarul comunei Chiscani, Costică Cojea, viceprimarul comunei Chiscani, Geanina Pospai, consilieri locali, precum și proiectantul și constructorul care lucrează la acest proiect. În cadrul discuțiilor s-au găsit soluții pentru a continua lucrările fără a mai tăia alți arbori. Primarul Brăilei a participat la întâlnire dat fiind că Municipalitatea, alături de CJ Brăila și Primăria Chiscani, fac parte din Asociația de Cooperare și Parteneriat Local pentru dezvoltarea Stațiunii Lacul Sărat.

”Răul a fost făcut, deși ar fi putut și a evitat” a spus Dragomir, care a mai precizat că cei trei parteneri din cadrul asociației au ajuns cu ceva timp în urmă la concluzia că este necesar un parc de joacă în stațiunea Lacu Sărat, „dar asta nu înseamnă să tai pomi, să defrișezi ca-n palmă zona respectivă înainte de a merge pe teren și de a verifica care sunt locurile prin care trec aleile, cum se amplasează întreaga infrastructură a parcului”.

”Acum erau două variante: varianta 1 – se pierdeau banii europeni și varianta 2, în care se mai repara ceea ce mai era de reparat, astfel încât proiectul să meargă mai departe, să fie un loc de joacă acolo, dar în totală armonie cu tot ambientul.

S-au mutat unele alei ca amplasare și am mai salvat unii dintre stejarii care erau programați în continuare la tăiere. La final putem să spunem că am armonizat lucrurile de comun acord cu absolut toți participanții la întâlnire, astfel încât proiectul să continue. Iar Asociația și-a manifestat intenția de a aduce un plus de valoare acestui proiect la finalizarea lui, prin plantarea tot a unor stejari în zonele în care s-au defrișat pomii, iar pe latura cu aleea de acces către mănăstire să se planteze tuia. Este trist că arbori seculari de peste 150 de ani s-au tăiat”, a declarat primarul municipiului Brăila.

Președintele  Chiriac, foarte indignat și nervos, a spus că ceea ce s-a întâmplat în păduricea din stațiunea Lacu Sărat a fost „ un genocid” și a aruncat vina exclusiv către primarul Chiscaniului, Costică Cojea, care în acte este încă membru PSD, însă de câteva luni a anunțat că s-a alăturat taberei liberale.

„Această defrișare n-a fost făcută decât la ordinul domnului Cojea. Nu avea cum să nu știe de nemernicia care se va întâmpla. Dacă domnul Cojea era la PSD se mai armonizau lucrurile sau măcar venea și întreba cum ar trebui să facă. Dar el astfel înțelege să facă administrație când a trecut la PNL. Dezastru! Să taie arbori de 150 de ani, la mintea lui, nu știu… face un parc unde și bătrânii, și copiii să stea în soare. Dați-vă seama, că am văzut în conferințele de presă de la «colegii», dacă domnul Cojea era de la PSD, «Nenorocire! Nenorociții de PSD-iști au tăiat, cu Cojea cu tot!». Acum domnul Cojea este  bun. Noi trebuie să reparăm prin banii pe care îi dăm de la Primăria municipiului și CJ, toate aceste nebunii pe care le fac ei. Nu mi se pare corect!”, a spus Chiriac, care atunci când nu are argumente împroașcă cu noroi în zona liberalilor.

Primarul comunei Chiscani a fost rugat să ofere o replică la cela afirmate de Iulian Chiriac și Marian Dragomir, dar acesta a refuzat să facă vreun comentariu la ”inepțiile” pe care cei doi le spun despre investiția din stațiunea Lacu Sărat, spunând că el își vede de treburile comunității locale.

Exit mobile version