Ce le pregateste Chiriac angajatilor din Consiliul Judetean

Ce le pregateste Chiriac angajatilor din Consiliul Judetean
Ce le pregateste Chiriac angajatilor din Consiliul Judetean

Președintele Consiliului Judeţean Brăila, Francisk Iulian Chiriac, a vorbit în ultima conferință de presă despre Direcţia de Lucrări Publice pe care vrea să o înfiinţeze, precizând că, nici până astăzi, nu a fost realizată documentaţia necesară pentru demararea unui proiect de hotărâre.

Președintele CJ Brăila s-a declarat nemulțumit de lentoarea cu care lucrează unii dintre angajații Consiliului Județean, care tărăgănează mult unele lucrări, invocând diverse motive. Chiriac a spus în conferința de presă de vineri că unii funcţionari publici sunt “mai interesaţi despre cum se aplică Legea salarizării şi de negocierile aferente”decât să îşi facă treaba.

Acesta a spus că o să fie drastic în momentul în care va calcula salariile angajaţilor din subordine şi că va da fiecăruia dintre aceştia leafa pe care o merită, în funcţie de aportul pe care l-a adus instituţiei, în special în ultimul an, de când a ajuns el la cârma judeţului.

Șeful CJ Brăila a precizat că până în prezent s-a mers pe alocarea maximă în privinţa fondului de salarii, însă are de gând să lase deoparte o o parte din procentul de 5%, astfel încât la sfârșitul anului să îi poată premia pe cei care merită, aşa cum spune Legea salarizării.

Totodată, Chiriac a precizat că va începe să funţioneze şi Comisia de disciplină pe anumite speţe.  Președintele CJ a spus că încearcă să găsească modalităţile legale astfel încât ”cei care nu-şi doresc, sau cei care vin doar de dragul de a veni la serviciu, să se poată despărţi de noi prieteni şi să găsim oameni competenţi care doresc să îşi aducă aportul la dezvoltarea acestui judeţ”. Acesta a spus că personal nu are în vedere anumite cazuri pe care să le trimită în fața Comisiei de Disciplină, deciziile în acest sens căzând în sarcina directorilor.

Vezi declaratiile lui Chiriac pe această temă:

Exit mobile version