Cătălin Canciu: Cartierul Vidin, ignorat de autorităţi şi sufocat de mizerie, reprezintă culmea incompetenţei administraţiei Dragomir

Președintele organizației municipale a PNL Brăila, Cătălin Canciu spune că în cartierul Vidin din municipiul Brăila se demonstrează culmea incompetenţei primarului Marian Dragomir. Canciu spune că deşi plătesc taxe şi impozite la fel ca restul locuitorilor din municipiul Brăila, brăilenii din cartierul Vidin sunt ignoraţi de autorităţi şi condamnaţi să trăiască în sărăcie, mizerie şi nesiguranţă.

”Vinovaţi că au neşansa de a locui departe de ochii lumii, în această zonă izolată de la periferia oraşului, brăilenii din Vidin sunt trataţi cu indiferenţă de primarul Dragomir, care este preocupat să afişeze pe Facebook imagini cu tot felul de baluri, festivaluri şi parade, ce înghit lunar bani grei din bugetul local. Oamenii din Vidin trăiesc într-o realitate paralelă, care se derulează la doar câţiva kilometri de Brăila perfectă şi zâmbitoare prezentată de primarul în funcţie.

Spaţiile dintre blocuri sunt adevărate focare de infecţie, cu vegetaţie crescută anapoda, cu resturi menajere şi casnice în care şi-au găsit adăpost oamenii străzii şi câinii vagabonzi. Până şi aerul este greu de respirat. În Vidin, fiecare se descurcă pe cont propriu.

În pieţe mizeria este de nedescris, iar oamenii preferă să îşi vândă produsele pe marginea drumului. Pereţii multor clădiri sunt mâzgăliţi şi întregesc acest peisaj dezolant. Scările de acces către unele magazine nu mai pot fi numite scări, sunt practic grămezi de moloz. O clădire cu două etaje, care ar fi trebuit să fie grădiniţă construită cu fonduri europene, a fost abandonată, pentru că nu a fost respectat proiectul, iar acum zace părăsită completând sinistrul peisaj din Vidin.

Şinele pe care circulă zilnic tramvaiele sunt adevărate pericole în trafic, atât pentru pietoni, cât şi pentru cei care le traversează cu maşina sau cu bicicleta. În orice clipă se poate întâmpla o tragedie din cauză că sunt denivelate, ruginite şi chiar rupte în anumite zone. Nu puţine au fost cazurile în care şoferii s-au trezit cu cauciucurile străpunse de aceste tije din metal ieşite din liniile de tramvai. Ca să nu mai vorbim de zgomotul infernal produs de tramvaiele aflate în mers.

Până şi puţinele lucrări începute în ultimii ani au fost făcute de mântuială. Trotuarele au fost decopertate în mai multe zone şi abandonate, iar acum reprezintă o adevărată aventură să mergi prin aceste denivelări, de teamă să nu îşi rupi picioarele. Străzile sunt la fel începute în anumite locuri şi lăsate neterminate. Singurul parc pentru copii amenajat în Vidin, dacă nu se inundă atunci când plouă, este luat în stăpânire de iubitorii jocurilor de noroc. Vidinul este, practic, un cartier în ruină, în care totul pare părăsit” spune Cătălin Canciu într-un comunicat de presă.

Fost consilier municipal PNL, în prezent secretar de stat în Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului, Canciu spune că în “Strategia de dezvoltare a judeţului Brăila pentru perioada 2021-2027”, Dragomir a trecut doar două obiective pentru dezvoltarea cartierului Vidin: realizarea unei creşe şi reabilitarea intrării într-un adăpost antiaerian, cu termen de finalizare decembrie 2022. Canciu mai spune că în cazul creşei, rubrica “Orizont de timp” este goală, semn clar că nici măcar acest proiect nu va fi finalizat până în 2027.

”Domnule primar Marian Dragomir, dacă sunteţi prea ocupat pentru a merge în cartierul Vidin şi a vedea dezastrul care există acolo, vă invit să vizionaţi online (că tot vă place să staţi pe reţelele de socializare) câteva filmuleţe realizate de un brăilean disperat de <<viaţa la ţară din satul fără câini numit Vidin>>” spune Canciu

Președintele PNL Brăila a transmis și câteva fotografii și filmulețe postate de un brăilean care locuiește în zonă și spune că acestea definesc cartierul Vidin ca fiind “un cartier al tuturor posibilităţilor, fără speranţă, de pe care autorităţile şi-au luat mâna şi l-au lăsat în voia sorţii”, iar imaginile vorbesc de la sine.

“Gunoi, nesimtire şi nepăsarea din cartierul Vidin – https://www.youtube.com/watch?v=ilD03k487n8

“Există o singură regulă… Nu avem reguli. Facem ce vrem, cum vrem, pentru că putem şi nu-i pasă nimănui –

“Vandalism, distrugere” – https://www.youtube.com/watch?v=NcffyajZ2N8  

“Ieri, 12 iunie 2022, parcul de joacă pentru copii este plin de apă, staţionată, emana un miros fetid de nici măcar cei mai toleranţi barbugii care-şi fac veacul acolo nu erau prezenţi la capionatul de barbut – https://www.youtube.com/watch?v=CNkYx–IL-Q

“Cartierul Vidin din Brăila… alcool, posibil substanţe interzise, din ce în ce mai greu de înţeles. Vidinul rămâne aşa cum a fost perceput din totdeauna – Văgăuna Brăilei… cartierul tuturor posibilităţilor – https://www.youtube.com/watch?v=g3IEezvtNto

“Blocul 15, scara 1, locul de adunare al persoanelor fără adăpost… probleme sociale grave… mizerie, gunoaie – https://www.youtube.com/watch?v=6lVs4IzkUpc  

“Fiecare face ce vrea, aruncă tot ce vrea, pe unde vrea. Un sat fără câini, cine să-i vadă la capătul lumii Vidin… Un cartier încremenit în Ceauşism şi neo communism… Reacţie zero a autorităţilor locale.. NU ai cu cine discuta… descurcaţi-vă cum puteţi”, mai scrie brăileanul pe 12 septembrie 2022.

”La o simplă căutare pe internet la rubrica vânzări de apartamente, cartierul Vidin se află pe primul loc, dovadă că oamenii vor să fugă cât mai departe de acest loc fără speranţă, lăsat în voia sorţii de administraţia Dragomir” conchide Cătălin Canciu, secretar de stat în Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului, preşedintele Organizaţiei Municipale a PNL Brăila.

Exit mobile version