
Puțină ploaie, carosabil umed, au creat aglomerație pe șosele și premise pentru producerea accidentelor rutiere.
Astăzi dimineață, în jurul orei 8.30, la o trecere de pietoni de pe Calea Călărașilor, în apropierea sensului giratoriu de la Kaufland, pe fondul nepăstrării distanței între autovehicule, două autoturisme s-au tamponat. Un autoturism Toyota, condus de un brăilean, care se deplasa dinspre strada Radu Negru către strada Milcov, nu a adaptat viteza și distanța între autovehicule și a tamponat din spate un autoturism Volkswagen, condus de o femeie, care oprise la trecerea de pietoni. În urma impactului autoturismul Volkswagen a fost proiectat pe celălalt sens de mers, dar nu a lovit nici un alt autovehicul care se deplasa din sens opus. Au rezultat doar pagube materiale.
Niciunul dintre șoferi nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, iar poliția a constatat doar constatarea amiabilă a accidentului și avariilor.