Brailean urmarit international pentru omor si furt prins de politistii braileni

Brailean urmarit international pentru omor si furt prins de politistii braileni
Brailean urmarit international pentru omor si furt prins de politistii braileni

Activităţile investigative desfăşurate de poliţiştii Biroului Urmăriri al Serviciului de Investigaţii Criminale Brăila au dus la depistarea unui brăilean urmărit la nivel internaţional, pentru comiterea infracţiunilor de omor şi furt.

Este vorba despre Naum Vasile (37 de ani), din municipiul Brăila, care a fost prins de poliţişti, în ziua de 5 august a.c., la ora 13.30, pe raza municipiului Brăila, în urma schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Autorităţile judiciare din Cehia îl căutau pe brăilean, întrucât, în perioada 28-29 iulie a.c., în timp ce se afla împreună cu concubina lui, de naţionalitate ucraineană, într-un apartament din Praga, ar fi ucis-o cu mai multe lovituri de cuţit pe aceasta, după care i-ar fi sustras diferite bijuterii.

Naum Vasile a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, care a emis pe numele lui ordonanţă de reţinere, pe o perioadă de 24 ore şi urmează să fie prezentat la Curtea de Apel Galaţi, pentru emiterea mandatului de arestare provizorie, în vederea predării către autorităţile cehe.

Instanța a luat act  de consimţământul lui Naum Vasile de a fi predat autorităţilor judiciare din Cehia și a admis cererea autorităţii judiciare din Cehia şi dispune punerea în executare a mandatului european de arestare emis în dosarul nr. 20 Nt 6004/2015 la data de 31.07.2015 de Judecătoria Sectorului Praga 9, pe numele acestuia.

[quote]În baza art. 12 din Decizia – Cadru nr.2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene şi art.103 alin.6 din Legea nr.302/2004 modificată prin Legea nr. 300/2013 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, dispune arestarea provizorie a persoanei solicitate Naum Vasile, pe o durată de 30 de zile, cu începere de la data de 06.08.2015 şi până la data de 04.09.2015 şi predarea acesteia către autorităţile judiciare din Cehia. În baza art. 230 Cod pr. penală dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare. Ia act că persoana solicitată Naum Vasile nu a renunţat la regula specialităţii. Onorariul apărătorului din oficiu ( av. Vlismas Mihaela), în sumă de 420 lei va fi avansat Baroului de Avocaţi Galaţi din fondurile Ministerului Justiţiei. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia[/quote], se arată în decizia Curții de Apel Galați.

Până la definitivarea procedurilor, urmăritul a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi.

Exit mobile version