Brailean condamnat la inchisoare, depistat cand incerca sa iasa din tara

Brailean condamnat la inchisoare, depistat cand incerca sa iasa din tara
Brailean condamnat la inchisoare, depistat cand incerca sa iasa din tara

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea au depistat joi, 10 noiembrie, pe un brăilean pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

Joi, în jurul orei 16.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II — Csanadpalota, s-a prezentat pentru a ieși din țară cetățeanul român Ionuț M., în vârstă de 29 de ani, din județul Brăila.

Cu ocazia efectuării verificărilor specifice, polițiștii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emis, de către Judecătoria Lipova, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 1 an pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

Brăileanul a fost predat unei echipe operative din cadrul I.P.J. Arad, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Exit mobile version