Biciclisti accidentati in trafic

Biciclisti accidentati in trafic
Biciclisti accidentati in trafic

În dimineața zilei de sâmbătă 8 august, doi bicicliști au fost victime ale unor accidente rutiere din cauza neatenției și nerespectării semnelor de circulație de doi conducători auto aflați în trafic.

Astfel, sâmbătă dimineață, la ora 9.30, D. Cristian (23 de ani), din Brăila, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, pe bulevardul Independenţei, la intersecţia cu Calea Galaţi, nu respectat semnificaţia indicatorului „Oprire” şi l-a acroşat pe biciclistul L. Ionel (48 de ani), din Brăila, care se deplasa pe Calea Galaţi. În urma accidentului, acesta a fost transportat la spital, unde a primit îngrijiri medicale şi a rămas internat.

Ambii brăileni au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultând că nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

În aceeși zi, la ora 10.00, B. Adrian (39 de ani), din municipiul Brăila, în timp ce conducea autoturismul, pe aleea de acces în parcarea interioară dintre blocurile E3 şi E4 din cartierul Viziru III, la intersecţia cu Aleea Lebedei, l-a accidentat pe brăileanul M. Vasile (81 de ani), care se deplasa pe bicicletă.

În urma coliziunii, acesta din urmă a suferit leziuni corporale uşoare şi a fost transportat la spital, pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale, fără să fie necesară internarea.

Ambii participanţi la trafic au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, şi în cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Exit mobile version