Au poftit un fazan vânat, dar s-au ales cu dosare penale

La data de 25 de februarie, la ora 11:10, polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Brăila au acționat pe raza județului Brăila pentru combaterea braconajului cinegetic.

Astfel, polițiștii au depistat în flagrant doi brăileni de 38 și 42 de ani, în timp ce practicau vânătoarea fără drept, pe un fond cinegetic situat la limita de județului Brăila cu județul Galați. Din primele cercetări a reieșit că, în dimineața zilei de 25 februarie, cei doi bărbați s-ar fi deplasat cu un autovehicul pe fondul cinegetic unde ar fi împușcat un exemplar de pasăre sălbatică din specia fazan.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că cei doi bărbați nu sunt deținători legali de arme și nu posedă permis de vânătoare.

În urma controlului efectuat polițiștii au descoperit și ridicat în vederea continuării cercetărilor arma de vânătoare, 11 elemente de muniție, exemplarul de pasăre sălbatică și au indisponibilizat autovehiculul în cauză.

Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uz de armă letală fără drept, ștergerea sau modificarea marcajelor de pe arme letale și braconaj cinegetic.

Exit mobile version