Actualitate

Au fost sancționate contravențional 43 de persoane care nu au respectat interdicțiile privind circulația persoanelor în afara locuinței în intervalul orar 23.00-05.00

Au fost sancționate contravențional 43 de persoane care nu au respectat interdicțiile privind circulația persoanelor în afara locuinței în intervalul orar 23.00-05.00

În perioada 20-22 noiembrie a.c., poliţiştii brăileni împreună cu poliţişti locali, jandarmi, pompieri şi reprezentanţi din cadrul DSVSA şi DSP Brăila, au continuat activitățile de verificare a gradului de respectare a prevederilor legale pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, precum şi a noilor măsuri instituite ca urmare a modificărilor şi completărilor aduse prin H.G. nr. 935/2020.

Astfel, au fost desfăşurate 58 acțiuni punctuale vizând societăţi comerciale, precum marketuri şi supermarketuri, staţii de carburant, săli de jocuri de noroc, terase, pieţele și târgurile din municipiu și cele din județ, zonele aglomerate și mijloace de transport în comun, cele cu regim de TAXI și cele care asigură transportul angajaților la și de la locul de muncă.

În intervalul orar 23.00 – 05.00, acţiunile au vizat şi interdicţia de circulaţie a persoanelor în afara locuinţelor sau a gospodăriilor, prevăzută de H.G. 935/2020.

În cadrul acţiunilor desfăşurate, forţele implicate au verificat 26 de societăți comerciale, au legitimat 4.364 de persoane și au controlat 690 de vehicule, 277 dintre acestea fiind mijloace de transport în comun, cu regim de TAXI și mijloace care asigură transportul angajaților la și de la locul de muncă.

Urmare a abaterilor constatate la nivel judeţean, au fost aplicate 273 de sancţiuni contravenţionale la Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu amenzi în valoare totală de peste 96.450 de lei.

Pentru nerespectarea măsurilor privind purtarea corespunzătoare a măştii de protecție în mijloacele de transport, polițiştii brăileni şi polițiştii locali au sancţionat contravenţional 36 persoane, dintre care 14 șoferi și 22 pasageri, valoarea  amenzilor fiind de 7.500 de lei.

Totodată, 43 de persoane  care nu au respectat interdicțiile privind circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23.00-05.00, au fost sancționate contravențional cu amenzi în valoare totală de 21.200 de lei.

Scopul forțelor de ordine nu este aplicarea de sancțiuni, ci acela de a determina toți cetățenii să conştientizeze necesitatea respectării normelor sanitare pentru prevenirea îmbolnăvirii cu Covid-19. Aceste activități se vor desfășura și în perioada următoare, pe raza întregului județ. Recomandăm tuturor cetățenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție şi să nu se expună la riscuri” este mesajul transmis de polițiștii brăileni.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •