Arestați pentru furtul unor cabluri electrice dintr-o societate comercială

La data de 19 decembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brăila – Biroul Investigații Criminale, au efectuat două percheziții domicliare la imobilele folosite de doi bărbați, de 37 și 39 de ani, ambii din municipiul Brăila, bănuiți de săvârșirea infracțiunii furt calificat.

În urma probatoriului administrat, polițiștii i-au reținut pe aceștia pe bază de ordonanță pentru 24 de ore.

Din cercetări a reieșit că, la data de 18 noiembrie a.c., cei doi bărbați, prin escaladarea gardului și forțarea ușilor de acces, ar fi pătruns în incinta unei societăți comerciale din municipiu și ar fi sustras cabluri electrice, creând un prejudiciu de peste 20.000 de lei.

Astăzi, 20 decembrie a.c., Judecătoria Brăila a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila și a dispus măsura arestului la domiciliu față de cei doi bărbați.

Exit mobile version