Amendă de 1.450 de lei și suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile pentru un brăilean ce a condus un autovehicul sub influența alcoolului

Polițiștii brăileni au continuat și în cursul zilei de marți, 14 noiembrie 2023, să acționeze pentru pevenirea conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

Marți, 14 noiembrie, în jurul orei 20:00, polițiștii au oprit în trafic un bărbat de 44 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un autovehicul pe DJ 255A, în localitatea Unirea. Întrucât cel aflat la volan emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,32 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă de 1.450 de lei și suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, fiindu-i emisă dovadă fără drept de circulație.

Exit mobile version