Alexandru Popa: Spitalul județean Brăila are nevoie de un manager neimplicat politic

Președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, consideră că Spitalul Clinic Județean de Urgență Brăila are nevoie de un manager care să nu fie înregimentat politic, care să ocupe funcția strict pe bază de competență. Acesta susține că trebuie să se termine cu numirile politice făcute de PSD, mai ales după experiența cu Delia Râșnoveanu, care și-a dat demisia doar după ce s-a întâmplat o tragedie, în condițiile în care în ultimii ani liberalii i-au cerut în mai multe ori demisia, dar social-democrații au susținut-o pe funcție.

Președintele PNL Brăila a comentat în cadrul unei conferințe de presă declarațiile făcute de europarlamentarul Mihai Tudose în cadrul emisiunii ”Culisele statului paralel” de la Realitatea PLUS, în care s-a adus în discuție numirea unui manager interimar la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brăila.

„Luați voi spitalul și faceți-l voi, dacă sunteți deștepți! Interimar, puneți-l manager pe cel de la PNL. Noi o să vă propunem ca, de exemplu, domnul doctor Pricop, membru PNL, să fie manager al Spitalului Județean. Președintele Consiliului Județean trebuie să numească acum un manager interimar. Îl numim interimar pe cel de la PNL” a spus Mihai Tudose în emisiunea de la Realitatea PLUS.

”Vedeți destul de clar cum văd colegii noștri de alianță de la PSD un subiect foarte sensibil, poate cel mai important pentru municipiul și județul Brăila – Spitalul Județean. O negociere ca la tarabă. O să punem unul de la PNL, o să punem unul de la UDMR, o să punem unul de la USR. Cred eu că brăilenii merită mai mult, nu merită să facem politică pe sănătatea și pe cârca lor. Cred că la Spitalul Județean trebuie să vină în urma unui concurs corect un bun profesionist și să fie un om care  nu are culoare politică. Pentru că oamenii care au culoare politică au cu siguranță și anumite obligații.

Ceea ce se întâmplă astăzi în Spitalul Județean este o bătaie de joc pe care noi am tot semnalat-o în ultimii ani, iar PSD a luat hotărârea să-i ceară demisia doamnei Delia Râșnoveanu doar în contexul în care acest preț a fost plătit cu vieți omenești.

Trăiesc cu speranța că domnul Tudose nu mai are vreo rudă, nu mai are vreo nașă, vreo soră de nașă, vreun ginere, ceva. Poate avem norocul să se fi terminat rudele administrației PSD și să avem capacitatea să punem oameni sănătoși la cap și oameni care pot conduce cu adevărat Spitalul Județean” a declarat deputatul Alexandru Popa.

Președintele liberalilor brăileni a mai spus că frica cea mai mare a celor din administrația PSD este că poate să vină un om corect, un om cu viziune, care le poate scoate la lumină toate mizeriile, iar la Spitalul Județean Brăila lucrurile nu ar fi tocmai corecte.

Cât privește varianta Simona Drăghincescu pentru funcția de manager interimar la spital, Alexandru Popa a spus că nu cunoaște expertiza acesteia, și nu a vrut să comenteze intenția acesteia de a fi numită manager interimar la Spitalul Județean.

Exit mobile version