Alexandru Popa: Îl vom retrage pe domnul Dobrescu din funcția de ministru secretar de stat și vom numi o altă persoană, la un alt minister

Președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a declarat că îl va retrage din funcția de secretar de stat la Ministerul Muncii pe Florin Sergiu Dobrescu, pentru a nu mai exista discuții referitoare la faptul că acesta este și pensionar și ocupă și o funcție în Guvern. Liderul liberalilor brăileni a spus că nu mai vrea ca cineva să mai spună că susține ”pensionari speciali” în funcții publice, plătite de la bugetul de stat.

Popa a spus că vor fi restructurate mai multe posturi de secretar de stat și în urma negocierilor de la nivel central o să opteze pentru o altă poziție de secretar de stat, probabil la un alt minister. Pentru nominalizarea persoanei susținute de PNL Brăila pentru noua poziție de secretar de stat va fi o ședință a Biroului politic al PNL Brăila în care acesta va fi validat și apoi va fi anunțat și numele acestuia.

”În organigrama secretarilor de stat vor exista anumite ajustări și am așteptat să se stabilească exact posturile pentru a cere alt post și să renunțăm la acesta. Tocmai de aceea s-a întârziat un pic. Când situația va fi clară, în viitorul foarte apropiat, vom lua măsura pe care am discutat-o” a spus Alexandru Popa.

Exit mobile version