Alexandru Bucălău: Vom demara o nouă campanie de strângere de semnături pentru scăderea taxei pe gunoi

Secretarul general al PNL Brăila, consilierul județean Alexandru Bucălău a anunțat într-o conferință de presă că PNL va demara o campanie de strângere de semnături pentru reducerea prețului plătit pentru colectarea gunoiului menajer.

Bucălău a spus că liberalii vor demara această campanie pentru a ajunge în instanță și a cere scăderea prețului gunoiului atât pentru populație cât și pentru unii operatori economici, care prin natura activității lor nu produc gunoi menajer, dar li se încasează taxa de gunoi pentru jumătate de metru cub pe lună. Consilierul județean a spus că și acest demers va fi făcut cu susținerea populației din municipiul și județul Brăila și cheltuielile vor fi suportate de organizația PNL Brăila, la fel ca și în cazul demersului pentru scăderea prețului la apa potabilă și la taxa de canalizare pentru apa meteorică.

La rândul său, președintele organizației municipale a PNL Brăila, Cătălin Canciu a spus că în Brăila ”nu există selectare, iar Primăria spune că dacă avem acum operator nu ne mai implicăm”.

”Ar trebui să existe campanii de conștientizare, pentru că gunoiul ăsta se va întoarce împotriva noastră. Cât ne va mai suporta Pământul aruncând atât gunoi. Sunt țări care nu mai aruncă la gunoi niciun deșeu, deci totul este reciclabil, iar nou suntem undeva la 80-90%” a spus Cătălin Canciu.

Bucălău a mai spus că de vină ar putea fi și anii de comunism și post comunism, care au făcut ca zona aceasta din estul țării să fie ținută în continuare pe loc.

”Uitați-vă la vestul țării, la centrul țării și uitați-vă la noi, partea asta care a mai rămas roșie, că suntem coada României. Suntem locul unu doar la lucruri negative. Locul unu la cel mai îmbătrânit județ, locul unu la cea mai mare sărăcie, la ce vreți dumneavoastră negativ. Pozitiv aș putea lua, un singur lucru pozitiv, copiii pe care îi avem în acest județ, și mulțumim lor și profesorilor pentru că la fiecare Evaluare Națională am fost fruntea” a spus Alexandru Bucălău.

Exit mobile version