Ajutoare plecate din județul Brăila către persoanele afectate de revărsarea apelor în județul Galați

Astăzi, 19 septembrie 2024, 11 parohii din cadrul Protoieriei Brăila s-au mobilizat și au adus multă speranță și întărire celor aflați în grea încercare din zonele afectate de revărsarea apelor în județul Galați.

Astfel, preoți și voluntari brăileni au împărțit în patru parohii din zonele respective alimente neperisabile, produse igienico-sanitare, pături, pilote, lenjerii de pat, articole de curățenie (detergent, săpun, mopuri, fărașe, mături) etc.

În Protoieria Covurlui, la trei parohii din localitatea Pechea, au fost oferite ajutoare de către următoarele parohii brăilene: „Nașterea Domnului” (la parohia Pechea I), „Sf. Filofteia” și „Sf. Treime” – Radu Negru (la parohia Pechea II), parohiile Cazasu, Chiscani I, Latinu și Capela Marinei Militare (la parohia Pechea III).

În Protoieria Târgu Bujor, la parohia Corni, au fost oferite ajutoare de către următoarele unități bisericești din Protopopiatul Brăila: „Buna Vestire”, „Sf. Cuv. Parascheva”, „Sf. Antonie cel Mare”, și „Sf. Dumitru” – Brăilița.

Preoții din cadrul protoieriei Insuratei au ajuns astăzi, 19 septembrie 2024, în zonele afectate de inundații din județul Galați.

Începând cu primele ore ale dimineții, preoții, cântăreții bisericești și angajații Protoieriei Însurăței au încărcat trei autoutilitare de apă, alimente neperisabile, articole vestimentare și produse igienico sanitare în valoare de 45.000 de lei pe care le-au împărțit persoanelor afectate de inundații din localitatea Cudalbi și Pechea.

Exit mobile version