Actualitate

Acțiuni nocturne ale polițiștilor brăileni

Acțiuni nocturne ale polițiștilor brăileni

Azi-noapte, în intervalul orar 23:00 – 05:00, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, împreună cu polițiști locali, au acționat pentru verificarea respectării prevederilor H.G. nr. 935/2020, privind restricțiie de circulație instituite după ora 23.00.

Prin această Hotărâre de Guvern, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23:00-05:00, este resticţionată, cu unele excepţii pentru motive justificate, în care persoanele sunt obligate să prezinte legitimația de serviciu, adeverință eliberată de angajator, ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

Pe parcursul acțiunii, au fost depistate 41 de persoane care nu au respectat interdicțiile privind deplasarea, acestea fiind sancționate contravențional cu amendă, în valoare de peste 23.000 de lei.

Reamintim că, în intervalul 23:00 – 05:00, circulația persoanelor este permisă pentru următoarele motive:

  • deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
  • deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
  • deplasări în afara localității a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
  • deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.

”Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritatea tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că vor fi desfășurate și în perioada următoare activităţi de verificare și instruire cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus și pentru a proteja cetăţenii!” este mesajul transmis de polițiștii brăileni.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •