Silviu Mares 29 octombrie 2020

Poliţiştii brăileni împreună cu celelalte structuri M.A.I. desfășoară acţiuni de verificare a respectării măsurilor impuse conform H.G. nr. 586/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și Hotărârii C.J.S.U. Brăila nr. 55/2020 privind stabilirea măsurilor ce se aplică pe durata stării de alertă la nivelul județului Brăila, pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și în localitățile din județul Brăila în care incidența a depășit 3 cazuri COVID-19 la mia de locuitori.

Astfel, sunt desfășurate activități de verificare a cetățenilor cu privire la măsura obligativității purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, de către toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise, cum ar fi piețe, târguri, zone de așteptare (stații de autobuz, peroane și altele asemenea), zonele în care se desfășoară pelerinaje, zonele pietonale comerciale,dar și în proximitatea instituțiilor de învățământ până la o distanță de 50 m de intrarea în perimetrul școlii.

De asemenea, sunt verificate și societățile comerciale a căror activitate cu publicul care presupune prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, în interiorul clădirilor este interzisă.

Recomandăm tuturor brăilenilor să păstreze distanțarea fizică și să poarte masca de protecție în toate spațiile unde este obligatoriu, prevăzute de legislația în vigoare!” este mesajul transmis de polițiștii brăileni.

Comentarii