Accident mortal azi-noapte in apropiere de Muchea

Azi noapte, un șofer, în vârstă de 70 de ani, din localitatea Siliștea, a lovit un pieton, care se deplasa pe DN 23, rezultând decesul acestuia din urmă.

Azi noapte, în jurul orei 01:40, un bărbat, în vârstă de 70 de ani, din comuna Siliștea, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 23, dinspre municipiul Brăila către localitatea Siliștea, l-a surprins și accidentat mortal pe un bărbat în vârstă de 62 de ani, din Brăila, care se deplasa pe partea carosabilă, în aceeași direcție de mers.

Se pare că șoferul ar fi fost orbit de farurile unui alt autovehicul care venea din față și nu l-a văzut pe pietonul care se deplasa pe marginea drumului.

[quote]Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar în cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă[/quote] a declarat inspector de poliție Laura Dan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

 

Exit mobile version